Acasă » Actualitate » Bărbat din județul Arad reținut de polițiștii din Abrud după ce a sustras 18 sticle cu băuturi alcoolice

Bărbat din județul Arad reținut de polițiștii din Abrud după ce a sustras 18 sticle cu băuturi alcoolice

Publicat în 08.01.2015 la ora 11:21

duba-politie-abrudUn bărbat din Nădlac, judeţul Arad, cunoscut cu antecedente penale, a fost reţinut de poliţiştii din Abrud după ce a sustras din mai multe magazine din oraş, 18 sticle cu băuturi alcoolice.

Potrivit IPJ Alba, “la data de 7 ianuarie, ora 13 20, Poliţia oraşului Abrud a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112, de către reprezentantul unui magazin din Abrud, cu privire la faptul că un bărbat a încercat să sustragă din magazin două sticle cu băutură după care a fugit.

La faţa locului s-a deplasat imediat echipa operativă din cadrul Poliţiei Oraşului Abrud care a reușit să identifice persoana bănuită de comiterea faptei, aceasta încercând să se ascundă într-un bloc de pe strada Aleea Parcului din Abrud.

Din cercetări a rezultat că, în aceeaşi zi, S.C., de 38 de ani, din Nădlac, judeţul Arad, cunoscut cu antecedente penale, a mai sustras, din acelaşi magazin, 10 sticle cu băutură, în valoare de 1.050 lei, iar anterior acestei fapte a sustras alte 8 sticle cu băutură din alte două magazine din Abrud.

Faţă de S.C. poliţiştii au întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt şi au luat faţă de el măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 08.01.2015, să-l prezinte Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni, pentru măsuri legale.”

Acest articol a fost citit de 191 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.