Acasă » Actualitate » Autori necunoscuţi au scurtat drumul Mocăniţei

Autori necunoscuţi au scurtat drumul Mocăniţei

Publicat în 09.05.2015 la ora 12:00

drum mocanita apuseniPrin strădania Asociaţiei pentru Păstrarea Liniilor Ferate Înguste din România, de peste doi ani, celebra Mocăniţa circulă din nou pe traseul Abrud – Câmpeni în zilele de weekend, pe timp de vară.

Pentru zilele de 1-3 mai a.c. avea planificate mai multe curse pe acest traseu pentru turiştii veniţi în zonă, dar şi pentru localnici, însă, din cauza unor răufăcători a trebuit să-şi scurteze traseul, circulând doar între staţiile Abrud şi Roşia Montană. Motivul? Aşa după cum specifică conducerea Asociaţiei într-un comunicat de presă, „datorită unor lucrări neautorizate efectuate de către autori necunoscuţi, terasamentul liniei Abrud – Câmpeni a fost distrus în zona comunei Roşia Montană”. Ca urmare, Mocăniţa a mai circulat doar pe ruta Abrud – Roşia Montană, conducerea firmei care o administrează făcând eforturi pentru repararea grabnică a zonei distruse.
După cum se ştie, Mocăniţa a fost repusă în funcţiune în anul 2013, de către un investitor austriac, îndrăgostit de trenurile vechi cu aburi şi de  frumuseţea deosebită a Apusenilor. Autorităţile din cele trei localităţi importante prin care trece locomotiva cu abur (Primăriile Abrud, Roşia Montană şi Câmpeni) au încheiat un protocol de colaborare cu Asociaţia pentru Păstrarea Liniilor Ferate Înguste din România. Conform documentului, oficialii se angajează să administreze, să promoveze şi să exploateze linia îngustă de cale ferată pe traseul Abrud – Gura Roşiei – Câmpeni. În 2005, Mocăniţa a fost declarată monument istoric. Să sperăm că se va remedia cât mai repede zona distrusă, iar în weekend-urile ce urmează va sta la dispoziţia tuturor pe întregul traseu. Şi, bineînţeles, răufăcătorii vor fi identificaţi şi pedepsiţi conform legii.

Acest articol a fost citit de 205 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.