Acasă » Sport » Abrudul a găzduit etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la rugby – ciclul liceal

Abrudul a găzduit etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la rugby – ciclul liceal

Publicat în 30.05.2017 la ora 19:08

Județul Alba, prin orașul Abrud și Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” din localitate, a avut privilegiul de a organiza, la sfârșitul săptămânii trecute, faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la rugby super mixt, ciclul liceal, eveniment la care au participat cele mai bune 8 echipe din țară, câștigătoarele etapelor pe regiuni.

Desfășurată în perioada 25-28 mai 2017, deschiderea oficială a competiției organizate în parteneriat de către Inspectoratul Școlar Județean Alba și Federația Română de Rugby, a avut loc vineri, 26 mai, când au fost prezenți numeroși reprezentanți ai instituțiilor organizatoare  și ai administrației publice locale: Marcela Dărămuș – inspector școlar general al județului Alba; Mihai Negrescu – inspector școlar de Educație Fizică și Sport la Inspectoratul Școlar Județean Alba; Mariana Tanțoș și Gabriel Cîra-Grigorescu – directorii liceului din Abrud; Sorin Rus – antrenor de rugby și director de dezvoltare pentru Transilvania Sus, răspunzător cu activitatea de dezvoltare a Federației Române de Rugby; Nicolae Simina – primarul orașului Abrud și numeroși membri ai administrației publice locale.

După partidele frumoase desfășurate pe stadionul ,,Cuprirom” din localitate, echipa Liceului Pedagogic ,,Ioan Popescu” Bârlad, pregătită de profesorul Daniel Tufaru, a devenit din nou campioană națională, după ce anterior, echipa aceleiași școli mai obținuse încă de 4 ori acest titlu, șase medalii de argint și una de bronz, iar clasamentul final a arătat astfel:

  1. Liceul Pedagogic ,,Ioan Popescu” Bârlad – profesor Daniel Tufaru;
  2. Colegiul Național ,,Aurel Vlaicu” București – profesor Marian Udroiu;
  3. Liceul Teoretic ,,Liviu Rebreanu” Turda – profesor Cosmin Bogdan Pop;
  4. Liceul Tehnologic ,,Petrache Poenaru” Bălcești – profesor Văleanu Cristia;
  5. Liceul Tehnologic ,,Anghel Saligny” Brăila – profesor Georgeta Pușcașiu;
  6. Colegiul Național ,,Nicolae Grigorescu” Câmpina – profesor Ioan Cristea;
  7. Colegiul Tehnic ,,Emanuil Ungureanu” Timișoara – profesor Gheorghe Ioan Bandaru;
  8. Liceul Tehnologic ,,Gheorghe Pop de Băsești” Cehu Silvaniei – profesor Claudiu Pupeza;

Evenimentul s-a dovedit a fi o reușită a organizatorilor și în special a comunității locale, fapt apreciat din plin de către participanții care au mulțumit gazdelor pentru ospitalitate și buna organizare a competiției. La rândul lor, organizatorii țin să aducă mulțumiri sponsorilor care au contribuit din plin ca totul să decurgă în cele mai bune condiții: Transavia, Elit, Agra’s, Roua Apusenilor, Triticum Sebeș (Ouă Gălbenel), Cupru Min Abrud, SLIZ Apuseni, Pan Group Cîmpeni, Internațional Trans T Abrud, Cris Cosmi Delis Abrud, Rivaly CH Cîmpeni, și nu în ultimul rând colaboratorilor: Inspectoratul Școlar Județean Alba, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Federația Română de Rugby, Primăria și Consiliul Local Abrud.

Ovidiu CULDA

Acest articol a fost citit de 283 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.