Acasă » Societate » Abrudeni » Abrudeanca Mihaela Beldie este medicul lotului olimpic de gimnastică artistică al României

Abrudeanca Mihaela Beldie este medicul lotului olimpic de gimnastică artistică al României

Publicat în 23.05.2014 la ora 11:00

Mihaela BeldieAbrudeanca Mihaela Beldie, doctor în medicină sportivă, este de la începutul anului 2014 medicul lotului olimpic de gimnastică artistică al României, atât pentru junioare cât şi pentru senioare.

Dr. Mihaela Beldie ne-a povestit că a ajuns la lotul olimpic de gimnastică direct din stagiatura de la Institutul Naţional de Medicină Sportivă: “Am auzit că lotul de gimnastică are nevoie de un medic sportiv, am dat probă şi am intrat. Am fost acceptată şi colaborez bine cu cei doi antrenori principali, Maria Bitang şi Octavian Bellu”, ne-a spus dr. Beldie. De asemenea, abrudeanca ne-a povestit că programul de lucru nu este unul simplu, dar totul i se pare incitant şi provocator: “Stau în cantonament la Izvorani cu fetele deja de 5 luni, 6 zile pe săptămână, uneori chiar toată săptămâna. Trebuie să asist fetele la antrenamente, câte două în fiecare zi. Dar satisfacţia este imensă. La Sofia, zilele trecute, la Campionatul European de Gimnastică, am avut emoţii incredibile alături de ele”, spune dr. Mihaela Beldie.
Echipa feminină de gimnastică a României a câştigat, sâmbăta trecută, medalia de aur, la Campionatul European de la Sofia, cea de argint revenind Marii Britanii, iar medalia de bronz, echipei Rusiei.
Larisa Iordache e singura gimnastă de la Sofia care se întoarce acasă cu două medalii de aur, una la echipe şi alta la sol. Palmaresul delegaţiei României la Sofia este:
Junioare – aur pe echipe şi în finală la sol (Larisa Iordache), argint la bârnă (Larisa Iordache), bronz la sărituri (Larisa Iordache)
Junioare – argint la individual-compus şi sărituri (Laura Jurcă), la bârnă şi sol (Andreea Iridon), bronz la echipe.
Deşi pilotajul este tradiţia familiei – tatăl acesteia fiind pionierul etapelor de Campionat de Viteză pe Traseu Montan din judeţul Alba, iar fratele acesteia, Mihai Beldie jr., fiind deja un cunoscut al pistelor de viteză sau raliuri naţionale,  Mihaela Beldie a trecut din acest an din scaunul de copilot la raliurile naţionale şi internaţionale direct în sala de gimnastică, la capătul bârnei sau sub paralele. “Nu am renunţat la pasiunea mea pentru automobilism, nu am pus casca în cui. Dar acum am pătruns într-o lume pe care doar o visam în copilărie, în timpul campionatelor televizate de gimnastică. Un sport spectaculos, finuţ, graţios”, explică dr. Mihaela Beldie.

Acest articol a fost citit de 2040 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.